Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam...
Ianuarie fara tine, nenorocul a facut sa-mi incep anul fara tine, din pacate... Nu-i nimic, trec si peste asta, peste absenta ta motivata de alte imprejurari mai importante, ce tin de viitorul tau, de familie... Trec si peste plansul meu, peste raceala patului, adorm...cu capul pe perna ce candva dormeai si tu, trec peste orice cu speranta ca intr-o zi, noi doi...vom adormi si ne vom trezi in acelasi pat, in fiecare zi pentru tot restul vietii. Ma simt atat de gol si mi-e asa dor de tine, simt ca nu am nicio putere, nu ma mai simt in stare nici sa leg doua cuvinte, ma simt singur, al nimanui... Ma simt ca un copil al strazii, care nu stie in ce parte sa apuce, ce sa faca, ca un copil singur si nebagat in seama de nimeni. Poate intr-o zi, nu voi mai simti astea. Poate intr-o zi lasata de Dumnezeu, cand vei veni si nu vei mai pleca... Sper, trebuie! Trebuie... Te iubesc din suflet! Te iubesc...
05.01.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu